Timpul trece altfel in filme

Nu-i asa ca adorati faptul ca filmele pot sari peste toate rahaturile plicticoase si prezinta numai pe cele cu adevarat aventuroase? Sa ne gandim doar la scenariul romantic clasic, el si ea intr-un moment inedit de magie se intalnesc si se indragostesc iar universul isi tine respiratia de emotie. E dragoste, e semnificatie si mister pentru doua suflete pereche. Si apoi viata, oamenii rai sau ploaia care cade pe servetelul cu numarul de telefon separa neinduplecat  destinul celor doi. Aaaa, urla el in ploaie, unde esti, cum voi putea iubi iarasi?

Urmatoarea secventa, smechera mica, sare direct 4 ani mai tarziu cand tanarul nostru amorez, acum manager de succes, cu freza moderna si cinism in trasaturi tocmai se pregateste sa se casatoreasca cu superba lui logodnica, pe care, stim noi, nu o iubeste chiar asa de mult. Si binenteles ca in urmatoarele 3 zile universul va face iarasi ravagii in viata omului, readucand-o pe fosta iubita in viata lui, acum decoratoare la nunti, cu care, dupa grozave intamplari, va fi atat de fericit, foarte fericit, cel mai fericit.

In afara de rusi, care filmeaza si cum picura roa dimineata de pe iarba, filmele-pentru-oricine sar cand vor ele peste tot ce e banal din viata eroilor lor. Nu intereseaza pe nimeni ca baiatul indragostit din filmul de mai sus a stat 3 luni in casa band bere si ca nu si-a schimbat boxerii decat de vreo 5 ori dupa ce a pierdut-o pe soulmaterita lui. Nu, nu, asta nu filmam, desi cu totii trecem prin asta si stim exact cum miroase gunoiul nedus din motive de depresie. Pai si baiatul ala care a ajuns manager cum a reusit asta, asa a pocnit din degete? De ce nu aratam cum a mers la zeci de interviuri de slujbe de nimic si a aranjat dosare 3 intershipuri pana cand a apucat si el un colt de paine.

Tot ce incerc eu sa zic este ca e perfect normal ca ultimul articol scris pe acest blog e din 2009 si acum suntem in, cat, 2010? 🙂 Timpul trece altfel in filme si nu exista nici un motiv logic ca el sa fie consemnat altfel si in viata mea. Schimbam cadrul si gata!

Deci, salut din nou:)

 

Fucking Bruges

Nu ma cautati. Voi fi in turn. Si in barca pe canale. Si in piata centrala.

Si voi sa aveti un weekend frumos!

Draga Mircea Badea,

Unul dintre oamenii mei de la revelion, nu zic cine, a lasat asta pe blogul lui Badea. Da, e adevarat aproape totul.

Salut,

Sa iti zic o faza tare… eram la revelion si lumea se imbatase un pic mai mult. La un moment dat unul din prietenii mei in frenezia petrecerii a inceput sa strige sacadat si tare in timp ce dansa “nici-o-da-ta!!! nici-o-da-ta!!! nici-o-da-ta” (contextul era ca el afirmase ca nu va mai bea niciodata). Cei din grup, auzindu-l au inceput si ei in timp ce dansau sa se stranga in hora, sa sara si sa strige “nici-o-da-ta” Un prieten care tocmai se intorcea de la baie beat zob a sarit repede in hora si a inceput sa strige si el. Numai ca dupa cateva secunde prietena lui sesizand ceva suspect l-a oprit si l-a intrebat ce striga.
Ce crezi ca striga afumatul?
Ei bine el striga “Mir-cea Ba-dea!!! Mir-cea Ba-dea!!! Mir-cea Ba-dea!!!”
El chiar credea ca noi strigam asta. Ne-am prapadit de ras in continuu o ora intreaga.
Cred ca iti dai seama ca restul zilelor au fost presarate din cand in cand cu strigate nebune “Mir-cea Ba-dea!!! Mir-cea Ba-dea!!! Mir-cea Ba-dea!!!”
A fost gluma noastra pentru acesta mini-vacanta.
Sper ca nu ai sughitat de prea multe ori.

ho ho mo

M-am trezit in perioada aia a anului in care sunt pe cale sa fiu prinsa de spiritul Craciunului. Aproooape ca simt magia. Ma fac ca alerg in fata lui asteptandu ma sa mi puna o mana grea pe umar plina de clopotei si blanita. Dar inca nimic in stomac. (Acolo se intampla lucrurile importante). In asteptare, fac tot ce trebuie sa nu ma prinda pe picior gresit.

De exemplu.

Doamna Artemiza a facut curat in casa pentru ca sa nu petrecem Craciunul printre bucati vechi de pizza. Da, este numele ei adevarat. Sunt sigura ca parintii ei nu aveau in cap expresia ‘doamna Artemiza, de la curatenie’ cand i-au pus numele asta. Dar sa lasam asta, casa sclipeste. Acum putem sa facem in sfarsit mizerie cu bradul cum trebuie.

Mihai, pe de alta parte (fata de doamna Artemiza care imi ia bani) a intrat intr-o frenezie a cadourilor. Inca o crema de maini cu miros de vanilie si pielea mea e hidratata pe vecie. Dar nu ma plang. oh nu. Incerc sa ma bucur nici prea mult, dar destul incat sa las poarta larg deschisa pentru restul sarbatorilor.

N-am putut sa dau nici un semeseu cu lumini si nasterea Domnului. Si, statistic vorbind am primit mai putine ca anul trecut de la prieteni care le-au copiat de pe net. Nu va justificati inutil, stiu… e in regula. Poate cinismul asta de ocazii speciale nu e numai al meu, poate e un trend crescator care va revolutiona obiceiul mass-semeseului de sarbatoare. Ce ziceti de o fotografie de familie, toata lumea imbracata in pulovere „Aspen”  pe care o trimiti impreuna cu urarile de Craciun? Eh…? Ma apuc sa tricotez unu’ mic pentru Gustave?

Sau un filmulet cu un dans in jurul bradului: „Familia Ionescu va ureaza Craciun  Fericit!” 10 secunde. Ar putea sa apara si o noua sub-ocupatie. Cameramanul de urare de Craciun. Sau regizorul. Sa vina cu portofoliul de scenarii. „Avem aici „Omul de zapada”, „Cina de Craciun” sau daca vreti ceva cu adevarat special un mini-musical cu o coregrafie care poate fi invatata si de cei mici. ”

Lasand si astea la o parte voiam sa vorbesc despre Inglorious Basterds. Prima oara cand am vazut un film de Tarantino am simtit ca isi rade de mine. Targetat de mine. Eram convinsa ca sta acasa si urmareste cronicile idiotilor care se excita cand nu inteleg ceva si prin urmare il numesc sublim, genial. Si rade. Filmele lui mi se pareau o mare gluma personala pe seama celor care se uita si pentru ca nu stiu ce sa faca, se ridica si aplauda. Daaar, dupa ce am vazut Inglorious, se pare ca e ceva mai mult acolo. Se simte o placere cu care a filmat cadrele in care sunt impuscati toti nazisti in frunte cu Hitler. E ca un cadou de Craciun pentru toti cei care se asteptau la respectarea faptelor istorice. Puteti sa imi ziceti sincer ca nu v-ati bucurat la scena aia? Ca nu s-a deschis supapa de refulare un pic? Probabil ca acum filmul face parte deja din petrecerea de Bar Mitzva a tinerilor israelieni.

Si, in plus, ce alta satisfactie mai mare sa ai ca si regizor decat sa schimbi istoria dupa cum iti place tie? Macar pe moment, pentru un manunchi de oameni care au nevoie de asta.

Ma intorc la muzica excelenta pe care trebuie sa o luam cu noi de revelion. va las si voua o melodie. mi-e draga.

Micutul negru se juca pe Xbox

Am sa incep cu un vis.

Ne mutasem la o casa cu o curte mare, si intr-o zi Mihai a venit cu doi copii pe care i-am infiat. Visul zice ca a fost ceva impulsiv. Ca Mihai. Cel mai mare avea 6-7 ani si era un african frumusel foc. A doua cred ca era fetita, dar ea a ramas constant in planul 2, iar micutul african cu trasaturi delicate s-a pastrat in planul principal.

In prima parte totul era chiar dragut, copiii nostri erau sclipitori, negrisorul se juca pe Xbox ca un mic zeu si nu parea deloc impresionat de televizorul nostru cu diagonala mare. Stia engleza foarte bine si la 7 ani era deja blazat, nu se entuziasma la niciun truc pe care incercam noi sa-l scoatem din palarie. Eram fericiti si foarte ocupati

Apoi, au urmat o serie de episoade in care eu constant strangeam jucarii si lucruri din curte din casa, din sifoniere. Impachetam si iar impachetam si imi amintesc ca am inceput sa ma panichez si sa ma gandesc ca pe ei nu putem sa-i dam inapoi ca pe Gustave. Pe de alta parte, Mihai avea timp de toate, era linistit, echilibrat si constant avea timp pentru piticii exotici. pentru ca da…si fetita era ceva asiatica. Oricum, nu romani.

Ca lucrurile sa se complice mai mult primeam vizite de monitorizare de la un lucrator de la protectia copilului care trebuia sa observe cum ne descurcam cu cele 2 noi achizitii in familia noastra.  Impachetam hainute si incercam sa o conving ca totul e bine. Nici eu nici ea nu credeam asta…

Am sa continui cu ziua care a urmat visului.

Simteam ca se va intampla ceva rau. Imi spuneau durerea aia surda care iti rascoleste intenstinele si care iti face inima sa bata repede si inspaimantata si mai ales senzatia ca nu stii de unde si cum te va lovi. Negru presentiment fara carlige pe care sa le arunc in realitate.

Cand m-a lovit in sfarsit am ramas fara aer pentru un moment, doua, apoi am saltat in imponderabilitate pentru ca ramasesem fara momente. Mintea a ramas clara, deoparte: privea, intelegea, analiza si gasea minciunile dibuit ascunse sub grija bigota. Dar ce folos, acum cand inteleg, realizez deopotriva ca nu mai pot schimba nimic, ca butonul de reverse nu exista, iar oamenii nu pot fi induplecati sa vada dincolo de ei. Oameni rai cu intentii bune urmand pasi cruzi pentru a-si linisti constiinta.

Bula care imi proteja lumea proprie s-a spart azi si cu ea s-au dus si incercarile mele de a o proteja. Totul a durat aproape 2 ani frumosi. Prin urmare…

Bine ati revenit in viata mea. Cu negrisori obsedati de xboxuri si cu lovituri fara noima in numele binelui suprem. Lucrurile mici de zi cu zi.

Hai la flash mob

Vino la Universitate-fantani la fix ora 13.15, Miercuri 15 Aprilie. Adu-ti cea mai veche si rupta carte si timp de 10 minute aseaza-te pe jos si citeste impreuna cu noi. 10 minute, fara cuvinte, vom spune Romaniei despre copiii uitati de la sate, care nu-si pot permite sa continuie studiile la liceu din lipsa de manuale, imbracaminte, bani pentru transport, chirie… Acesti copii pot fi ajutati fara nici un efort financiar, doar hotarand ca o parte din taxele pe care le trimitem luna de luna catre stat sa fie folosite pentru educatia lor.Reaminteste romanilor cum isi pot ajuta copiii.

Vino si tu sa reprezinti acesti copii care isi doresc sa ajunga in clasa a-9-a, dar nu au cum, doar pentru ca au avut nesansa sa se nasca la sat si nu la oras.

Despre Flash Mob:

-Locatie: Universitate fantani

-Data: Miercuri, 15 Aprilie

-Ora: 13.15

-Ce se intampla:

La ora 13.00 ne intalnim la fantani la Universitate. Fiecare aduce de acasa o carte, cea mai ponosita si rupta carte. De preferat un manual.

La 13.15 ne asezam toti pe jos, pe banci, pe trepte si citim timp de 10 minute in tacere, ca intr-o clasa de scoala virtuala. Printre participanti, voluntarii World Vision vor purta tricouri cu fotografiile copiilor de clasa a8a, care au nevoie de sustinere pentru a merge la liceu, pentru a-i reprezenta. Alti doi voluntari vor imparti in tacere fluturasi privitorilor.

La fix 13.25 ne vom ridica si vom pleca fiecare in alta directie.

Text Flirt

The hippies have won

Am vazut o serie intreaga de Amazing Race. Un maraton personal in jurul lumii, asa  de vineri seara.  Mi am plans tot rimelul la fiecare eliminare, de vreme ce erau prietenii mei, fratii mei, care alergau prin Irlanda, Africa, India si Taiwan pentru un milion de dolari. Personal as putea sa ma lipsesc de bani, si as calatori pe gratis. Apropo, nu ma uitati cu slujba aia de prezentator de emisiune de travel. Cum auziti, cum ma sunati. Accept si mailuri. 

Porcul, insensibilul si adeseori, agresivul, Gustave a dormit in pozitii de neimaginat. Iar eu, cu el in brate, hohoteam. 

Pana la urma, hippiotii au castigat. Si stiu ca nu stiti si nici nu va pasa cine sunt hippiotii, si de faptul ca au fost cei mai fair-play dintre toate echipele, si ca se iubeau si nu vorbeau urat unul cu altul. Habar n-aveti ca se numeau TK si Rachel.  Oricum, ignoranta voastra e acceptabila. Nici macar nu e un sezon recent ca sa va faceti griji. 

Dar ce ar trebui sa va intereseze este ca cel mai recent episod a fost filmat in Romania, lucru care ne pune in sfarsit pe harta. Sunt curioasa ce o sa aleaga sa evidentieze de aici din Transilvania Country.

Pana una alta, ma consolez cu planurile pentru Sicilia, unde mergem  de Paste. Acolo unde e jenant de frumos si salbatic. Poate ca hippiotii au castigat cursa lor, dar a noastra abia a inceput.

Cand trebuie sa accepti ca ai murit

E greu, e criza, e nesigur, s-au triplat problemele si posibilitatile de a ne ascunde dupa ele.

spaimele noastre penibile se ridica la rang de motivatie. oricum nu aveam nici una, si de aici posibilitatea sa ne definitivam personalitatea.

suntem penibili, dar nu mai sta nimeni sa se gandeasca la asta. hiuu…

ne am vandut sufletul de mult si am aruncat factura in agitatia actuala. agitatie plina de proteine pentru flamanzii de noi.

criza e cel mai bun lucru care ni s ar fi putut intampla. nu ca sa ne trezeasca ci sa ne dea impresia de viu. insusi cuvantul ne uda de adrenalina.

Pentru mine e momentul sa-mi accept esecurile fara sa le transform in aventuri fantastice care au luat o intorsatura gresita la un moment dat. E dureroasa rau realitatea nealterata pentru mine. N-am stiut niciodata ce sa fac cu ea. Azi e momentul sa o inghit fara apa, sa ma ridic si sa numar ce a ramas. Nu stiu in ce lume traim, dar a mea a saracit. Si imi place mai mult a mea decat a lor.

Am sa sap pana am sa gasesc drumul spre Cer.

Intr o zi am sa ma trezesc, si am sa incep din nou sa traiesc.

Sophie Noelle

Cand i am vazut fata rosie si incruntata, nasul borcanat si cearcanele adanci mi-am dat seama ca o o iubesc deja ingrozitor de mult. Sophie Noelle e prima mea nepotica adevarata prin urmare e perfecta. Si va fi toata viata ei la fel. Si nu va tipa ca vrea prajituri, si nu va avea cosuri si nu va bea alcool in exces si nu se va casatori cu un idiot.

Simt ca am ceva drepturi speciale asupra ei avand in vedere ca am fost pe hol, la doi pereti disanta cand s a nascut. M-a asteptat sa ajung de la munte 17 ore dupa ce trebuia initial sa apara.

Am sa o va prezint si voua, minunea asta atat de fragila cunoscuta sub ingrozitorul nume de Sophie Noelle ….Dumitrescu.