Am sa incep cu un vis.
Ne mutasem la o casa cu o curte mare, si intr-o zi Mihai a venit cu doi copii pe care i-am infiat. Visul zice ca a fost ceva impulsiv. Ca Mihai. Cel mai mare avea 6-7 ani si era un african frumusel foc. A doua cred ca era fetita, dar ea a ramas constant in planul 2, iar micutul african cu trasaturi delicate s-a pastrat in planul principal.
In prima parte totul era chiar dragut, copiii nostri erau sclipitori, negrisorul se juca pe Xbox ca un mic zeu si nu parea deloc impresionat de televizorul nostru cu diagonala mare. Stia engleza foarte bine si la 7 ani era deja blazat, nu se entuziasma la niciun truc pe care incercam noi sa-l scoatem din palarie. Eram fericiti si foarte ocupati
Apoi, au urmat o serie de episoade in care eu constant strangeam jucarii si lucruri din curte din casa, din sifoniere. Impachetam si iar impachetam si imi amintesc ca am inceput sa ma panichez si sa ma gandesc ca pe ei nu putem sa-i dam inapoi ca pe Gustave. Pe de alta parte, Mihai avea timp de toate, era linistit, echilibrat si constant avea timp pentru piticii exotici. pentru ca da…si fetita era ceva asiatica. Oricum, nu romani.
Ca lucrurile sa se complice mai mult primeam vizite de monitorizare de la un lucrator de la protectia copilului care trebuia sa observe cum ne descurcam cu cele 2 noi achizitii in familia noastra. Impachetam hainute si incercam sa o conving ca totul e bine. Nici eu nici ea nu credeam asta…
Am sa continui cu ziua care a urmat visului.
Simteam ca se va intampla ceva rau. Imi spuneau durerea aia surda care iti rascoleste intenstinele si care iti face inima sa bata repede si inspaimantata si mai ales senzatia ca nu stii de unde si cum te va lovi. Negru presentiment fara carlige pe care sa le arunc in realitate.
Cand m-a lovit in sfarsit am ramas fara aer pentru un moment, doua, apoi am saltat in imponderabilitate pentru ca ramasesem fara momente. Mintea a ramas clara, deoparte: privea, intelegea, analiza si gasea minciunile dibuit ascunse sub grija bigota. Dar ce folos, acum cand inteleg, realizez deopotriva ca nu mai pot schimba nimic, ca butonul de reverse nu exista, iar oamenii nu pot fi induplecati sa vada dincolo de ei. Oameni rai cu intentii bune urmand pasi cruzi pentru a-si linisti constiinta.
Bula care imi proteja lumea proprie s-a spart azi si cu ea s-au dus si incercarile mele de a o proteja. Totul a durat aproape 2 ani frumosi. Prin urmare…
Bine ati revenit in viata mea. Cu negrisori obsedati de xboxuri si cu lovituri fara noima in numele binelui suprem. Lucrurile mici de zi cu zi.
