PONEI, acadele si teambuildinguri

Noua mea filosofie de viata se bazeaza pe aceste 3 coordonate. Sa va explic…

Episodul I  “Poneiul”

Cand eram mica, tatal meu a venit acasa, m a luat in brate si mi a soptit ca ma iubeste mult. Emotionata, i am soptit si eu la ureche: “Atunci imi cumperi un ponei?” A zis Da.

Nu mi a cumparat nimic. Nu i a pasat ca i facusem deja culcus pe balcon. Nu l a intersat tristetea din ochii mei cand ma uitam la serialul cu Black Beauty. Nu l-a interesat alergia pe fond nervos care a erupt cand mi am dat seama ca nu mi va lua niciodata nici copita de ponei. Mi-a frant, cu salbaticie, sufletul fragil.

Multi, multi ani mai tarziu iata ma aici, tot fara ponei si cu o mare ruptura de inima care nu se mai vindeca

Daca suntem sinceri cu noi insine toti traim, de fapt, viata dupa ponei. Si tot ce facem, e doar o perpetua incercare de a compensa acest gol in forma de ponei din inima noastra.

Eu, balsamul pentru inimile voastre ranite si raspunsul la rugaciunile voastre repetate si neraspunse sunt aici sa va ofer tocmai poneiul de care aveti nevoie.

Trebuie doar sa descoperim – impreuna, cum altcumva – care este poneiul din viata voastra.

[va continua]

Update

Intalnesc din ce in ce mai multi oameni terifiati de singuratate. Constienti si ne-inhibati de slabiciunea asta. Care slabiciune, ma intreaba ochii lor. Exprima tot, discuta tot, arata tot. Le danseaza sufletele la bara. Ma holbez la ei. Le bag banconte la pojartier. Nici nu observa, le e natural sa fie asa. Le crapa sufletul si mintea de sanatate.

La mine se aduna lucrurile pe care nu le mai pot spune tuturor. I am impartit in liste. Aia de trebe sa stie unele si nu altele. Aia de trebe sa stie altele. Aia de trebe sa nu stie nimic. Aia de trebuie sa stie ce vor ei sa stie. Aia de trebe sa stie ce vreau eu sa creada. Ma cam incurc in liste. Nu mai e o varianta sa stie toata lumea totul.

Dar cand ma opresc – ca acum- si ma adun ca sa ma re-cunosc si poate sa ma reimprietenesc cu mine, imi dau seama ca m am ocupat prea mult de liste si prea putin de mine. Am asteptat de la mana de oameni pe care ii iubesc sa mi demonstreze ca se pot schimba, ca pot fi mai mult, ca s ar lupta pentru ce conteaza. Dezamagita, am ales eu ce nu coneaza. Dar de ce le pasez lor responsabilitatea? Ce proasta am fost. Slaba. Si bunatatea excesiva tot slabiciune e. Si soiul ala de sacrificiu ce te aduce in pragul frustrarilor. Oamenii rai si egoisti sunt la fel de periculosi ca oamenii vesnic buni si saritori.

M am dezis teribil de mine in ultimul timp. Din Maica Teresa mode e doar un pas ca sa ajungi in Bitch mode.

Un om destept, dar deprimat, zicea odata ca poate lucrurile bune pe care le am oferit sau pe care le-am aruncat din noi nu se mai regenereaza. Nu se mai intorc. Daca suntem niste baterii vorbitoare e de rau. Si foarte de cacat. Toate updateurile pe care le am facut la noi, ne indeparteaza sau ne calesc?

Imagine de lume perfecta: sa renunt la neincrederea in oameni, sa idealizez bunatatea, sa mizez pe cele frumoase. Sa traiesc ne protejat. Imi tremura inima cand aude prespectiva asta. Proasta mica. Si voua va tremura. Pot jura ca un moment cinismul cronic care va ajuta sa traiti s a facut nevazut. Fiti pe pace, se intoarce in cateva secunde. Probabil in commenturi. Si la mine, asa ca nu va hazardati sa ni le masuram.

Din fericire am pastrat un pic din copilul initial in mine. Copilul ala mai crede ca alea bune se intorc.

Heavy Rotation

Lipsa de sens incepe sa sape in tine. Sa sape in noi. Si daca esti sincer, nu poti da vina pe nimeni afara de tine. Te lupti cu tine, te lupti cu gandurile, te lupti cu timpul. La pauza sunteti la egalitate. La final, pierzi. Dupa un timp te obisnuiesti sa pierzi, incerci doar sa faci reprizele mai lungi. Daca esti sincer, tanjesti. Habar n-ai dupa ce exact. Daca iti lipseste ceva, tanjesti dupa acel ceva. Daca ai din toate, tanjesti la fel. Faci eforturi sa pierzi ceva ca sa tanjesti logic. Daca esti sincer si obosit, disperi. Te urasti pentru asta. Te simti deosebit in felul ala singuratic, lipsit de magie. Abia astepti lumina urmatoarei zile, primul apel pe telefon, prima complicatie, prima victima. Nu incetezi niciodata sa te victimizezi. Apoi…iti razi de tine si de toate astea. Apoi ti e bine. Apoi esti stapanul universului. Te joci. Razi mult. Esti genial. Conduci. Inventezi competitia. Inventezi regulile. Inventezi reprizele, pauza dintre ele, adversarii, fluierul, pe tine, gandurile si timpul. La sfarsit inventenzi sensul. Il pierzi.

Placerea vorbei rele

Asa a inceput. Cu reactii violente. Ale lor. Si cu realizarea ca oamenii prefera sa zica ceva rau-urat decat sa zica ceva rau-frumos sau sa nu zica nimic. Pentru ca pot. Sau pentru ca atata pot.

Prima mea reactie a fost sa alerg catre depozitul de armament, sa le arat ca “sa vedeti cum pot eu, copilasi…”. Dar nu. Pe la jumatea drumului gena non-violenta a bunicii mele-pictorita- a pulsat.

Si am inceput sa si gandesc:

In primul rand: ce ma motiveaza pe mine? Reactiile celor din jur? Daca da, atunci sunt mancata, pentru ca rata de crestere a numarului prietenilor mei va fi intotdeauna mai mica decat nasterile de oameni noi. da, e un pic prea mult zis. si da, stiu ca nu exista nasteri de oameni vechi. Daaar, pe undeva am dreptate. Nu ma pot hrani din ce zic ei, pentru ca mor. Jignirile ma vor distruge. Complimentele se vor termina.

In al doilea rand: totusi, ce ma motiveaza pe mine? Ei bine, am un plan. Am o agenda, am un vis. Nu i unul maret, de data asta nu vreau sa schimb lumea. Treaba ei cum se descurca, pe mine m a pierdut de pe baricade. Dar vreau sa creez ceva. Ceva ce oamenii au nevoie (asta e importanta…) Si nimic nu trebuie sa ma abata de la planul meu. Sa mi l modeleze, da. Nu sa ma opreasca.

In al treilea rand. Or fi ei linistiti, oamenii care se pastreaza in spate, la adapost, tot timpul. Si care din cand in cand doar arunca cu rosii spre cei din fata reflectorului. Dar la mijlocul vietii, cine o sa aiba criza de identitate? Cine o sa si ia masina sport, amanta si o sa creada in extraterestii pentru ca nimic nu are sens? Eu doar o sa fac ulcer. Mare chestie…

Si in al patrulea rand: inca o critica si va joc in picioare, maaaah! (la microfon: gena bunicului meu-veteran de razboi)

Stiri altruiste

Este una dintre zilele alea in care as vrea sa traiesc viata oricui numai a mea nu. Si asta nu pentru ca mi au descoperit metastaza in oase, nici pentru ca m a lasat, porcul! nici pentru ca trec printr-o grava criza spirituala. Nu, nu e foarte rau. Cu foarte rau ma descurc chiar bine. Da-i unei fete o bucata de drama si cateva grame de telenovela si va fi mai frumoasa ca oricand, atat vulnerabila cat si puternica, gata sa planga dar inghitindu-si cu stoinicie lacrmile si, oh, de atatea ori mai atragatoare din cauza asta. Am impresia ca ni se maresc si ochii in perioade de restrsite. Probabil ca bunul Dumnezeu s a gandit sa ne ofere cateva atuuri care sa ne ajute atunci cand trecem prin rahat. Adica, de ce sunt femeile insarcinate mai frumoase, spuneti mi daca stiti?

Revenind la expresia pe care daca nu o folosesti o viata intreaga, nici nu i vei simti nevoia: Este una din zilele alea…

Dar nu despre mine e vorba in postul asta. Statisticile legate de bloguri sunt de acord asupra faptului ca in saptamana 2 din periplul unui blogger in lumea-i de cuvinte, un fenomen intersant are loc. Dupa ce in primele 7 zile bloggerul si-a jucat toti banii in a va convinge ca e special datorita mintii destepte, trailior exceptionale ce-l incearca si a exprimarii nemaintalnite pe un picior de punctro, ei bine, in urmatoarea saptamana el va incerca sa va convinga ca stie oameni, si ca oamenii il stiu, si ca e iubit, si ca ce tare e el ca are jumate din populatia bucurestiului la cina in fiecare seara. Si eu – normal – as vrea sa ma re-pun in valoare prin prisma oamenilor pe care ii cunosc. Asa a luat nastere editia, limitata la una singura, a:

Stirilor altruiste (adica despre alti oameni afara de mine. dar pe care ii cunosc. ma jur ca daca vorbesc despre mine, tai tot!)

• Prietena mea Alina vrea 5 copii consecutivi, divizibili cu 2 si indivizibili cu 3, incepand cu micuta raluca care a fost conceputa undeva intre sarmale si tortul miresei. Ma rog sa nu fie baiat ca s adus sansa mea de a invada lumea de raluci.
• Duda ma roaga pe aceasta cale virtruala sa transmit vorba lui de duh catre posteritatea urmatoarelor 11 ore in care puteti sa cititi postul asta. Citatul din el zice ceva de genul:

“Cum **** mea sa intelegem femeile, cand nici ele nu se inteleg? ” (+expresie faciala exasperata, ochi intredeschisi si miscarea aia din gat de o fac negresele cand se cearta) Hmm….sau era ceva de genul:

“Cum ***** masii sa intelegem femeile cand nici ele nu se inteleg intre ele”? Noah, nu mai stiu cum era exact dar doua lucruri raman al ******* de sigure in legatura cu ce a zis el.

• De cand am lansat la apa, consiliere-gratuita punct probleme psihice, am descoperit ca toti prietenii mei au probleme. Dar nici unul nu vrea sa mi scrie mail ca sa-l rezolv. Ca de obicei, planul meu de a salva lumea va ajunge la dra*u’. Acesta probabil ca va face usoare modificari la el, apoi urmand cei 20 de pasi simpli va umple iadul de fraieri plini de intentii bune.

Apropo de intentii bune. Sunt convinsa ca nu o sa ajung in iad. Dar parca si incep sa elimin din alternative. A da…s au terminat stirile altruiste, deci e ok.

Daca v am convins ca am prieteni si prietenii mei sunt tari, va rog nu postati nici un comentariu.Va multumesc!

Consiliere-gratuita

Punct ro.

Consiliere-gratuita reprezinta componenta de CSR a acestei inventii minunate a mintii omenesti numita blogul meu. Si aici isi dovedeste rostul si intra in actiune categoria “problemele voastre”.

Punct ro.

Cum functioneaza consiliere-gratuita precum si cui foloseste aflati din urmatoarele doua paragrafe nu prea lungi:

Va foloseste voua respectiv va ajuta. Va scuteste de niste cheltuieli suplimetare. Adica de:

-orele la psiholog -minim 50RON/ora;

-iesiri in oras cu prietenul/prietena cea mai buna: intre 20 si 200 RON (daca vreti sa va si imbatati)

-alte cheltuieli cu alte persoane binevoitoare – multi RON,

-alte cheltuieli – 60RON pentru 1 gram adica 3 bucati.

Functioneaza simplu: voi va scrieti dramele, intrebarile existentiale, problemele intr un mail catre lavieestunreve@gmail.com iar eu va raspund intr un post pe blogul meu. Va dau sfaturi, solutii, pasi de urmat, va alin. Pe scurt: va rezolv.

Nici sa nu va ganditi sa trimiteti porcarii pe mail, cum stiu ca deja va ganditi sa faceti, ca va gasesc ip-ul si va virusez de nu va vedeti calculatoarele de la servici, pe care de fapt ar trebui sa munciti, dar voi va pierdeti vremea cu josnicii. De fapt nu pot sa va virusez nimic, ca nu stiu cum. Dar e singura amenintare legata de internet pe care o stiu.

Nici IP-urile nu pot sa vi le vad. Doar nu mi trimiteti porcarii. Va rog.

Dar de unde a pornit ideea, se intreaba mintile voastre iscoditoare. Totul a pornit din dezamagire- de unde altundeva? Facerea de bine si sacrificiul de sine sunt nuferi ce cresc in mocirla suferintei. Si, daca va mai amintiti ceva din postul de sub asta: eu am suferit mult. (punct ro.)

Decat sa mi consiliez cunoscutii care oricum ma vor dezamagii (las’ca stiu eu) mai bine imi consiliez necunoscutii. Nu-i mult mai tare, asta? Nu voi sti niciodata ce decizii gresite ati luat, cum v ati batut joc de viata voastra, cum ati ajuns la 30 de ani dependenti si nefericiti, cum v-ati intors in genunchi tot la aia, cum ati batut-o, cum v a parut rau, cum ati facut 2 ani fara posibilitatea de eliberare conditionata. Voi stii doar ca la un moment dat v am dat un sfat bun – sa l numim generic „cel mai bun” – si voi dormi noptile ca un prunc.

Voi fi psiholog tau virtual punct ro. Punct ro.

Sunt destul de pregatita sa rescriu acest post in fiecare sapatama – in orice Luni, de exemplu, ca sa va adunati probleme de pe weekend – si apoi sa dau un spam puternic in toate listele mele si listele listelor mele ca sa auda cu urechea-i toata blogosfera despre propunerea mea.

Asa ca daca te gandesti ca n ai probleme: mai gandeste te odata!!

…PUNCT RO!