I have a dream…

Nu stiu de ce si nu pot sa-mi dau seama exact de cand se intampla chestia asta, dar am o sensibilitate deosebita pentru miscarea anti-segregare. Adica plang cu perna in brate cand vad imagini alb negru in care albii bat negrii. Am o anume imagine care m a marcat in privinta asta. Via Discovery.

O doamna de culoare protesta prin tacere intr-un bar de “whites only” stand la bar fara sa faca nimic. Renumitele sit-ins. O mana de barbati albi, parand demonizati si calcati pe coada de gestul femeii au inceput sa urle la ea. Ea nu zicea nimic. Vazand ca nu reactioneaza  au inceput sa o loveasca cu palmele, cu pumnii. Cu picioarele. Ea nu riposta in nici un fel, asta inebunind si mai mult barbatii nebuni de ura. Intr un final au tras-o de par in afara barului sau ceva asemanator – nu mai vedeam bine de lacrimi.

Nu are nici o legatura cu mine, cu viata mea sau cu tara mea. Dar nedreptatea generala a situatiei ma frange de fiecare data cand mi-o amintesc. Si nu pot sa ma abtin sa ma intreb “de ce” si respectiv “cu ce drept”. Rautatea inutila ma infricoseaza in legatura cu rasa umana. Adica, nu-ti iese nimic de aici, nici imediat nici mai tarziu, dar lovesti si ranesti pentru ca poti si pentru ca esti mai puternic. De ce? Ii consideri pe ceilalti nedemni de tine si folosesti vulnerabilitatea lor ca sa ti hranesti ego-ul de om limitat. Cu ce drept?

In general oamenii rai ma infricoseaza. Dar la majoritatea le poti urmari rautatea pana la o sursa anume. Altii, insa, sunt doar rai. Si nici nu o realizeaza.

Si ca sa nu mai bocesc am schimbat Discovery cu VH1. Si am gasit asta. Si iar am plans. Si veti vedea de ce.

Macaz

Nu mai suport pe nimeni. Oameni adica. As vrea sa i transform pe toti in castraveti sau telina. Sa i iau pe toti si sa i bag intr o lada. O lada mare plina de castraveti. Si telina.

Vreau sa stau in mine cu mine si sa vad filme multe. De mai multe ori pe unele. Sa invat replicile si sa le zic odata cu actorii. Sa plang la drame. Vreau sa mi termin cartea care are 2 pagini. Inspre trei.

Vreau sa nu mai incerc sa inteleg pe nimeni. Ce sa intelegi la castraveti? Nu vreau sa mai fiu amuzanta. Pentru nimeni si cu nimeni. Sa nu mai vorbesc. Poate sa arat cate ceva cu degetul. Nu stiu, ma mai gandesc la asta.

Si mai ales vreau sa nu explic nimanui “de ce”. Asa. Pentru ca vreau, respectiv ca nu vreau. Treabaaaaaaa meeeea.

Am sa ridic salbaticia umana la nivel de religie. Minus comunitatea aferenta.

Vreau sa revad Praga, Londra, Parisul. Vreau sa ajung in Africa, Thailanda, America de Sud. Vreau sa dorm pe un acoperis in Maroc. Vreau sa intalnesc oameni simpli cu care sa ma arunc in cascade sau sa dansez toata noaptea pe plaja. Sa facem concursuri cu trotinetele. Vreau sa construiesc o cazemata. Si sa ma ascund in ea un timp.

Vreau sa nu ne mai certam pentru nimic. Vreau sa ascultam muzica. Sa lenevim. Vreau sa imi saruti picioarele. Vreau sa inventez iar povesti pentru tine. Si atat.

O idee de ultim moment ma umple de admiratie fata de mine insami:

Sa las numarul de telefon cel vechi cuiva care sa raspunda si sa spuna tuturor ca am murit. Cat de tare ar fi asta? Simt ca as rezolva atat de multe. Cata tristete, cate apreciere, cata liniste pentru mine, cata bucurie la re-intoarcerea din morti. E ca si cum as muri, dar nu de tot.

Macaz. E timpul pentru o schimbare. Revin cu o varianta noua de mine.

poveste de seara

Erau trei prieteni. Si un pisic

Erau trei prieteni si un pisic, liderul lor. 

Liderul ii forta in fiecare seara sa se uite la “Now and Then ” pe VH1. Cateodata si la topuri.

Liderul era de acord sa doarma in tot timpul asta dar numai si numai ca sa-i testeze pe cei trei prieteni cand deschidea pe nepregatite un ochi. Prietenii treceau toate testele.

Toata vara cei 4 nu au facut mai nimic.

Mind war

Crazy Doctor

Am reusit sa prind ultimul autobuz spre mare. In boxe Lenny canta „I m the one who really loves you baby” iar pe autostrada Soarelui e stinsa lumina. Face 3 ore jumate pana n mare.

Ma asteapta ceva bun de citit. Un om care merita sa scrie a scris pe ascuns si mi a dat sa citesc. Am fost extraordinar de flatata.Stiu ca nu merit dar apreciez teribil complimentul.

 

Mi a trecut prin cap azi sa revin la Dr Crazy psiho terapeutul cu care aproape ca incepusem o relatie dar mi am dat seama ca nu poate fi nimic intre noi. In  primul rand pt ca m am pornit cu ideea sa-l insel pe nenorocit si sa i ascund chestii. Adica sa-i dau bani ca sa mi asculte the fake confession… Apoi pentru ca am lacrimat ca proasta inca de la prima intalnire. Big no no.

 

Sincer mi a placut mult de el si l as recomanda oricui. Inghite foarte putine telenovele de la clienti (Clienti?) si nu te pune sa te intanzi pe canapea. Mie mi a dat o tema de acasa prea grea si pentru ca n am reusit nu m am mai intors. Sau poate ca am reusit si nu mi dau seama si pentru asta nu mai simt nevoia de el si de canapeaua lui pe care nu trebuie sa te intinzi. Doar ca nu  as mai reveni. Alternativa unei vieti pline de cinism si extroverteala imi suna foarte bine in momentul asta.

 

Acest post e pentru el: Doctor Crazy. Iti multumesc ca ai trecut prin viata mea, dar n as prea vrea sa mai intru intr-o relatie de dependenta; sunt destule pe rol. Ne vedem cand o sa am probleme reale. J

 

 

 

Remember the best times are yet to come

Discover Manic Street Preachers!’ >Manic Preachers

Ahile Gustave Fernando

By the time you’ll be smelling this…I’ll be long gone

Da, in noapta asta vom lua cina la racoare in gradina la casa parintilor lui Mihai. Langa fantana improvizata care se varsa in iazul improvizat cu pestii improvizati. Parintii lui Mihai ma adora. Stiu asta pentru ca mesele de obicei se termina in momentul in care eu lesin de la supradoza de gratar. In rest, parintii lui sunt draguti, numai si pentru faptul ca ma adora pe mine.

Gustave merge sa si cunoasca rudele din partea tatalui, si sa si-o ia rau de la pisicile de provincie care il vor uri ca e din Bucuresti.

Maine ne intoarcem, dar macar o seara o sa ne inghete fundul cu adeverat.

…

Azi pe strada am vazut un baiat care purta un tricou de la pidjin (de ala din care am si eu hah!). M am oprit in dreptul lui si i am zis pe un ton destul de exaltat: “Foarte tare tricoul!” Baieti, e posibil sa fi pierdut un fan pentru ca omu’ cred ca s-a speriat zdravan si va trece foarte mult timp pana cand sa aiba curajul sa re-poarte.

Tudels!