Casa mea. Una din rarele ocazii in care e goala. Muzica mea. Melodia pe care o tot pierd si regasesc. Gustave doarme. Ne am luptat pe scaunul de la birou indelung. E epuizat. Eu imi sarbatoresc linistita victoria. Gustave are un “e” in plus fata de furtuna din Cuba si asta nu l ajuta prea mult.
E furtuna si la noi. Una mica, asa de ziua internationala a frutunilor. Face si clima noastra ce poate ca sa tina pasul cu evenimentele internationale. Dar nu exista fonduri, normal.
———————————————————————————–
Sunt unii dintre oamenii norocosi care uita des. Nu pentru ca vreau, ci pentru ca e un sistem de refresh accelarat in creierul meu care ma impinge la reinventare. Asta e o explicatie care ma multumeste mai mult decat altele. Pentru ca uit e usor sa mi schimb viata des. Si o fac fara sa am nevoie de explicatii elaborate. Dar unele lucruri rezista. Unii oamenii reusesc sa faca parte din mine, fara nici un motiv obiectiv. Pur si simplu radacinile lor gasesc un loc bun in inima mea. Si ii pastrez. Iar in momentul in care pleaca, nu mai pot sa uit. Fiecare plecare importanta ma omora un pic. Schimbarile nu m-au deranjat niciodata, plecarile da. Cumva simt ca am dreptul sa i patrez pentru totdeauna, pentru ca sunt ai mei, in mine. Dar nu i asa. Fiecare are drumul lui, toti trebuie sa mearga mai departe. Oare fumul face rau si pisicilor?
————————————————————————————
Si pentru ca am intalnit oameni care nu pot sa ierte, am inceput sa ma intreb cum poti sa ierti pana la a dori fericirea unui om drag care a devenit rau si nu mai e drag. Iertatul il inteleg. Dar fericirea… Daca nu poti sa simti, trebuie sa gandesti. Si rationamentul e asa: Daca atunci cand era drag, era bun si era fericit, atunci cand e rau, ne-drag nu mai poate fi fericit. Fericirea e doar pentru oamenii sinceri cu ei si buni. Asadar, trebuie sa ti doresti fericirea lor pentru ca atunci inseamna ca au re-devenit buni. Simplu nu? Poate nu o sa ti mai fie dragi niciodata, dar nici nu ii vei putea uri. Pentru ca sunt buni. Si-asa.
