Give Rox an ADD!

Despre importanta magazinului Ikea

Vizavi de biroul nostru se construieste. Stiu asta dupa sunetul melodios de pickhammer care se imbina cu muzica data la maxim de pe computerul Alexei. Aceesi muzica, aceeasi melodie pe repeat. Are cuvinte grele si deci studiem problema indeaproape. Sintactic, morfologic, filosofic si – cum, nu- muzical. Oamenii nu mai stiu sa disece cum trebe o melodie.

Desupra apartamentului meu se renoveaza. Stiu asta pentru ca de la 6 dimineata nu mai stiu nici sa visez. La 09.00 ma trezesc cu o durere de cap pretioasa pe care o cultiv intens de a lungul zilei. O intetesc, o numesc si o iubesc. Azi durerea mea de cap se numeste Surubelnita. Doamna Surubelnita. Sau Delia.

In mine se construieste. Desi nu pare ca se intampla nimic constructiv in mijlocul haosului si nebuniei in care am ales sa traiesc, ati fi uimiti ce 5 minute profunde si revelatoare petrec inainte sa adorm epuizata la 3 dimineata. Imi traiesc viata pe care mi am ales o. Ca la Ikea. Am vizitat tot, am incercat o parte, am notat ce ma interseaza iar acum merg cu caruciorul sa mi iau cutia aleasa sa merg cu ea acasa. E ceea ce mi se potriveste, pretul e bun, se potriveste cu restul camerei. Nu e ultima fitza in stil feng shui care te da pe spate cu efectul 3-d pe care il da camerei. Dar e ceva ce intr un context bun poate fi genial. Ei bine, la naiba, eu sunt contextul bun. Intotdeauna. Catalizator, domle, asta sunt.

Dar vom mai vorbi despre asta mai incolo…

Prea moale.

Ma zbat intre a mi fi bine pe cont propriu, in lumea mea si a alege sa ma bat cu cefe si personalitati straine. O atitudine foarte putin hippy de altfel. Si foarte obositoare. Am cautat linistea in ultimul timp si am gasit o in oameni, carti si locuri. Acuma, ca i Luni, si am reintrat in lumea reala, trebe sa mi ies din lilniste si sa intru in Smart Mode.

Alerta, zic. Si desteapta. Si precauta. Si muult simt al umorului.
Nu pompeaza inca injectia pe care mi am facut o adineauri, dar si cand va pompa… brici!

Fug sa vad ce e cu cafeaua aia, cred ca asta imi lipsea… Cafeaua magica, de la capatul curcubeului…

See you on the other side!

Tigarile ucid…

…dar macar te iubesc o viata intreaga!

Gadgets Shmadgets

M am inrait.

Beau suc de rosii cu o privire feroce. Ma sterg la gura uitandu ma fix in ecran.
Imi tremura nervoase mainile pe tastatura. Fixez mobilul cu ochi iscoditori de ii patrund pana in semesuri. Imi terorizez imprimanta incat printeaza necontrolat “test pages”pe ea de frica.

Interfonul tremura speriat in spatele meu. Stie ca i vine si lui randul…

Azi ma port urat cu aparatura electronica. O lectie de viata ca de la om la masina. Asa ca tineti va blackberry-uririle, ifonurile, laptopurile, gps-urile, ipodurile, mp3 playerele, la naiba- chiar si pacemakerurile- departe de mine, ca nu raspund de propriul meu comportament. Numai sa aud o melodie polifonica amuzanta in autobuz si sar cu picioarele pe masinarie.

Tehnologie marsava care incearca sa ne fure vietile!

O zi buna! Ma gasiti pe mobil.

Recomandarea mea

sa cazi si sa nu te frangi

Dimineata de Luni si e extraordinar sa fiu in viata. Simt furnicaturi pana in varful degetelor. Simt toate melodie, toate semnele de circulatie - desi n am permis-, toate cuvintele si fiecare gura de cafea.  E frumusete in fiecare frantura din orasul asta blestemat, e frumusete in mine, e frumusete in voi.

Nu, nu are totul sens, nu s au clarificat problemele majore, nu am salvat lumea, nu am castigat masele de partea mea, nici un om mai bun nu am devenit, nici sufletul pereche nu mi a dat un sms sa-si declare existenta. Dar am realizat ca e bine. Totul. Si nu pentru ca e. Ci pentru ca sunt. Poate ca m am regasit, poate ca am avut un weekend bun, poate ca nu mai alerg dupa iluzii si traiesc in prezent si aleg sa l simt. Sau poate ca mi am invatat lectia. De fapt un prieten bun - care cu greu mi a devenit prieten – mi a readus aminte ca nu mi apartine controlul si ca solutia e sa faci ce poti si apoi sa alegi sa te increzi. Am uitat sa ma las sa cad in brate mai puternice. Am uitat cat de mica sunt. Nu mi sunt suficenta. Mi e dor de siguranta protectiei divine.

Nici scuze nu mi mai cer. Nici nu incerc sa ma explic. Nici de la altii nu mai astept explicatii. Nici nu mai vreau ce am avut. Am destul. O sa am totul.

Nu ?

Terapie cu socuri

Am facut lista de lucruri care au potential sa ma scoata din starea asta de rau in care am intrat. Prapastia prapastiilor de hau ce este. Lista e mai complexa, pt ca si eu sunt, si contine si un scenariu sau doua despre cum se pot intampla lucrurile in realitate.

1. Sa mi moara familia intr un incendiu teribil. Toata familia. Reuniune de familie intr-un hambar si unul adoarme cu tigara in gura.

2. Ala de a adormit cu tigara in mana sa fi fost eu. Asadar moarte PLUS Iad, 2 in 1. Si toata familia sa mi mearga in Rai sa bea cocktailuri fara alcool si sa rada in continuu. Iar eu sa ard nesfarsit.

3 . Sa ard nesfarsit.

5. Sa ma prinda criminalul care te gadila pana mori. [Cand eram mica, acest criminal exista cu siguranta si facea ravagii in imaginatia mea.] Sa descopar ca un unchi foarte dragut care ma tinea pe genunchi si mi dadea bomboane e de fapt criminalul care te gadila pana mori.

6. Sa-mi amintesc ca nu erau bomboane…

7. Sa descopar ca am o forma hibrida de SIDA care te omoara instant atunci cand zambesti.

8. Sa fie contagioasa si sa se ia prin blogul meu.

9. Sa am un nume de familie penibil. Gen “Motz” sau “Pampon”. Pentru ca parintii au ales sa ma pedepseasca inca din fasa pentru porcariile ce urma sa le fac.

V-as invita sa completati daca va vin idei, dar chiar nu ma intereseaza sa mi dati mie multe commenturi, sa ma trezesc populara si sa urc in topurile lu’ wordpress. Ma intereseaza strict sa ma cititi si sa ma considerati tare. Si sa mi repetati asta.

Plus ca m as simti prost daca nu mi ar raspunde nimeni.

E oficial. E o zi de rahat. Totul merge cum vrea sa mearga. Nu cum zic eu. Si uite-ma cum pierd controlul.

E oficial. E o zi de rahat. Totul merge cum vrea sa mearga. Nu cum zic eu. Si uite-ma cum pierd controlul.

Cica diferenta dintre om destept si unul si mai destept este cel ca, cel din urma, accepta cantitatea aia de haos ca ceva normal. Si se bucura de ea, si profita de pe urma.

Asta nu ma face decat sa decid ca nu voi mai citi teorii despre oameni destepti, mai destepti si despre viata. Rahaturi motivationale cu coperti frumoase cu preturi de marketing care se termina in ,99! Nu le mai fac vanzari, nu mai scriu despre ele si arunc cu oua in geamurile editurilor.  Si apoi dau vina pe haos. “N am fost eu, a fost haosul.” O sa mi inventez un prieten imaginar pe care il cheama Haos si care – cand cedeaza nervos- face porcarii la oameni buni si oameni rai, si celor medii care nu se pot nici macar decide daca sunt buni sau rai.

Pai de ce nu se pot decide? De ce isi inventeaza prieteni imaginari care sa fie niste jigodii pentru ca ei nu pot??? Care sa si ucida colegii, sa minta, sa fure, sa insele si sa manipuleze.

Si pentru ca am cedat nervos si va urasc pe toti la gramada as vrea sa va rog sa va aliniati ca sa va pot uri in ordine si buna intelegere. Ca nu mai merge asa…